marți, 11 noiembrie 2008
luni, 3 noiembrie 2008
custura Lapusului-vazuta de pe "piatra ciutei"
Custura Lapusului,o zona mirifica si plina de mistere,un tinut putin umblat si dificil de strabatut,neexistand poteci sau cai de acces,marcaje si alte semne care sa indice un traseu .
O turma de oi se scurge ca-ntr-o postrenascentista scena pastorala desueta dinspre dealul Corbului spre valea Socilor, seaca. Cat de fantastic parea contrastul jerbelor verzi-argintii de ienuperi cu fagetul incendiat si alb-bejul oilor turcane
Soimii sageteaza cerul, departe, spre sud, peste promontoriul ce ascunde la stanga Piatra Cerbului.
Comuna Vima Mica este tradata de biserica alba cu turla argintii si mai ales de Rapa Vimei, faleza ce-nchide spre dreapta o culme lunga impadurita cu foioase, pare a continua dinspre Culmea Breze.
Aproape, la dreapta promontoriului punctat de ienuperi (un paradis al orhideelor in mai-iunie) se contureaza drumul de carute ce coboara pe Culmea Pietrei lasand in stanga Pietrele Scrise, sub ele la circa 50 m Casa Pintii (grota dolomitica cu lilieci), ajungand in final vizavi de Gura Vimii, pe malul drept al raului Lapus, la nici 300 m in amonte de Custura Cetatelei, valea Morilor (gura) si Piatra Ciutei.
Plini de rod parfumat ienuperii, ne imbie sa trecem la recoltat savuroasele lor fructe dulci-eterate, numai bune pentru cure depurative, ceaiuri aromatizate de plante sau... horinca de prune, dar si pentru a mesteri in casa un delicios lichior sau gin.
Cetina fina e a naibii de tepoasa si penetranta dar.... ii descopar rapid antidotul scuturand ramurile bogat incarcate pe hanorac.
Impresionata e nu doar recolta astfel subit adunata ci mai ales varietatea microfaunei nevertebrate, de la coleoptere la acarieni etc., adica un nou motiv ca sa uitam de noi.
Decidem sa continuam spre Piatra Cerbului. Ne lasa muti spectacolul fageturilor aranjate-n terase oblice spre valea Curetiului.
Uneori mai iese cate-o geana de soare inviorand dintr-o data totul. De unde ritm, spor, eficienta in atari conditii? Dar cine se gandeste la asa ceva?
Remarcam in passing ca de-abia sunt ici-colo ghebe apoi o serie de bureti albi, fotogenici dar necomestibili, si-apoi mult mai prezente exemplarele de gentiene intercalate cu calcarofile si cimbrisor, alaturi de micutele urechelnite ce par miniaturale verze Bruxelles, verzi-rosietice.
Ca un tais de sis straluceste orbitor spre sud-vest Lapusul flancat de Custura Vimii, la stanga si Piatra Cerbului continuand cu Culmea Pietrei, in dreapta.
Dolomite alb-surele sporesc fotogenic contrastul in comparatie cu stralucirile apei si ruginiu-auriul-portocalii al codrilor de foioase.
Coboram pe Piatra Cerbului si de acolo privind spre vest vedem arcada semicirculara a gurii Casei Pintii. Spectacolul ametitor e sub noi insa, acolo unde Custura Vimii cu dolomitele semete au invaginat in bucla stransa raul Lapus.
De pe Piatra Cerbului (stanca-belvedere), pana la bucla argintiu-verzuie-cobalt a Lapusului in care se reflecta ca niste gravuri savant migalite coroanele arborilor, sa tot fie vreo suta de metri, poate mai bine de-atat.
Mai ca te-apuca ameteala (zona nerecomandabila acrofobilor). La stanga susura avantandu-se sinucigas-n haul celui dintai prag dolomitic cascada Pisatoarea.
Am putea cobora spre malul sau drept dar... preferam de-aceasta data s-o admiram peste vreo 15-20 minute, in timp ce parcurgem inspre sud-vest o culme custuroasa abrupta, nuda de vegetatie in vreo trei restranse zone.
De acolo, privind spre nord-est, vedem mai intai treapta superioara, apoi si pe cea de-a doua, a cascadei Pisatoarea, nu si pe ultima dinaintea topirii putinelor ape ale vaii Curetiului in cele ale Raiului (mal geografic drept).
De aici putem admira frontal Custura Vimii, spectaculoasa, situata la nici 100 m dar peste bulca Lapusului.
E greu de imaginat de catre oricine nu stie zona ca acolo, pe platosele dolomitice ce aduc a abrupta sarpanta de casa infloresc in mai narcise stelare iar deasupra plutesc mirabil berzele negre aciuate-ntr-o restransa colonie la Peteritea (ne-am incantat in debut de mai 2008 pe-acolo, alaturi de trupa Moroianu din Bucuresti, dr. V.Ganescu si rangerul I. Pop de la Parcul Natural Muntii Maramuresului).
Un pescar se plimba alert pe plaja ingusta de la varsarea paraului Vidrii in Lapus iar in spatele sau, pitita sub stancosul cersant, atrage atentia o coliba nestiuta de noi.
Pe masura ce coboram precauti custura accidentat-dolomitica, avem in stanga paraul Vidrii (V-ul afund si inaccesibil) iar in dreapta un brat verzui-rosietic, datorita reflexelor, al Lapusului, panta se accentueaza si-n final e marcata de un haos de grohote captusite gros cu muschi verzi-intunecati.
Aici paraul Vidrii isi parcurge ultimii 150-200 de m printr-un sinuos jgheab sapat in dolomite alternand cu scurte cascade sau siroiri in evantaie. Zona e realmente de basm deoarece stancariile din jur dau un aspect de chei drapate cu iedera si smocuri de ferigute, frunzisul gros e ruginiu-singeriu iar coroanele fagilor mai au un dram de podoaba galben-portocalie.
Plaja e intens amprentata cu urme de cizme. Coliba e trainic construita din barne de fag peste care s-a tras folie de polietilena. In fata coliei, la 2 m, fumega vatra bogata-n taciuni. Pescarul a disparut insa.
Continuam in amontele malului geografic drept dar dupa cateva zeci de metri o culme stancoasa se avanta-n oglinda apei afunda de cel putin un metru.
Remarcam un pasaj precar, pe o brana nu mai lata de un lat de palma. Continuam pe ea. Colegii traverseaza, eu incerc o directisima pe custura stancoasa, ma complic dar apoi revin pe malul Lapusului.
Spectacolul apa lina, verzuie si-n acelasi timp galben pal, portocalie, sangerie, liliachie sau argintie, din cauza reflectarii versantilor apropiati nu se poate descrie. Adaugati la asta miile de pistrui policromi generati de frunze moarte, plutindele, parca intr-o profunda meditatie hindusa. Mai adaugati soapta imperceptibila, izul de apa, nisip, mal. Omiteti concomitent mizeriile agatate pe maluri, de la diverse incaltari scalciate, de piele, pvc ori guma, la zdrente, saci de rafie din plastic, pet-uri... conductori minieresti pentru artificieri, baterii si mici instalatii artizanale exploziv-braconieristice...
Cateodata mari cercuri concentrice tradeaza saltul vreunui clean, mrene sau scobar baban, ceea ce-i face pe colegii pescari sa vibreze de emotie si regret ca nu si-au adus trusa de pescari impatimiti.
Continuam pe malul drept in sus, dam de alte pasaje accidentate peste care ne cataram in passing sau, acolo unde relieful ne obliga, o luam pe versantul accidentat in sus pentru a ocoli zona altfel inaccesibila.
Peste tot sunt prezente urmele braconierilor. Nu peste mult vedem confluarea bratelor Lapusului in aval de insula elipsoidala si invadata de arbusti (prima in aval de Ochiul Groapelor si Dambul Pulii - cu regret dar chiar asa l-au botezat taranii din Peteritea si Groape, poiate datorita motului sau stancos cu alura de gland penian).
Ne mai asteapta un pasaj ocolitor inainte de-a ajunge la o mai veche, de mult stiuta de mine, coliba pescareasca ingenios plasat langa unul din putinele izvoare din flancul drept al Lapusului.
Langa ea o masa si o banca plus nelipsita si variata mizerie (ca si in coliba). Pescarii se ivesc insiruiti de-o parte si alta a raului Lapus care in numeroase locuri stau aproape, alteori se strecura in repezisuri-evantai nascand bulboane afunde de peste 2 m.
Cei de pe malul stang sunt din Peteritea, cei de pe malul drept din Groape sau veniti mai de departe (via Tg. Lapus-Razoare-Groape), printre ei si doi tineri.
Unii momesc scobari, altii mrene, cu cascaval. Doi dintre ei ne spun ca au dormit la prima coliba, acolo unde am gasit un minciog distrus. Nimeni nu parea sa braconeze, poate fiindca sunt prea multi ochi si martori nedoriti.
De-acum incolo, avansam spre Ochiul Groapelor. Mai avem de ocolit un promontoriu dolomitic cu alura de donjon medieval dupa care poposim pe o lunca ingusta inundabila, inierbata, spre care, de la nord la sud, coboara o scurta si spectaculoasa culme dolomitica ce continua dincolo de Ochiul migdalat al raului Lapus cu Dambul Pulii.
Aici dam peste alti pescari scobaristi dar si o trupa de tineri turisti veniti cu autoturismul pana la scoala din Groape. Nu stiu defel zona, nu au nicio harta dar sunt vizibil impresionati de superbiile vazute.
Suim culmea dolomitica dupa care o taiem oblic in sus si la dreapte, pe directia Gropitei, profitand de poteca larga ce taie fagetul si iasa in fanata arida si mai apoi in livezile de pruni, meri si nuci din Groape.
Aici imi atrage atentia apa poluata biologic a unui modest paraias. Sursa este una traditionala, specifica zonei Prelucilor de altfel, o mica horincie alimentata cu apa de izvor de la o captare apropiata si ingenioasa.
Initial suntem priviti cu circumspectie fireasca de catre bravul alchimist bahic, apoi, isi da seama ca-l privim doar curiosi si admirativi in timp ce-nvarteste cabotinier si parca-n transa manivela alambicului, dialogheaza amabil cu noi. Ne da sfaturi pentru a ajunge repede la Rastignirea de sub Fata Groapelor.
Urmam drumeagul namolos, luam aminte la vitele ce pasc sau rumega blege prin livezile circumscrise cu frecvente garduri pastorale electrice (din fericire tot mai frecvente in Tara Cioarului-nu doar in zona Prelucilor ci si dincolo de raul Lapus, pe la Prislop-Boiu Mare etc.).
Nu putem refuza tentatia de-a culege cazaturi de mere cu pulpa ferma, savuroase, dulci-acrisoare, cu totul altceva decat gasesti pe la supermarket-uri, realmente eco si bio.
Serpuim spre Rastignirea de sub Fata Groapelor iar de acolo (de pe carosabilul pietruit cu calcar si dolomite ce leaga Groape de Preluca Veche) admiram inmarmuriti depresiunea Groape, un tinut de poveste dominat de modesta bisericuta de lemn spre est, dincolo de ea, destul de departe, ramarcandu-se un laturalnic ciopor de case din Razoare si-apoi zona sud-vestica a Tg. Lapus.
Popasul pentru mancatul merindei il facem tare tarziu si abia la intrarea in Preluca Veche, alaturi de o Rastignire daltuit-n piatra si acoperita cu un pavilion dranitit si patinat de vremi.
Urmam inca vreun ceas de mers prin acest apendice sud-estic al Prelucii Vechi pentru a ajunge la paraul Vidrii (obarsie) si de acolo la masina.
Admiram surprinzator aparutele grupuri de gospodarii, uneori 2-3, alteori solitare, de fiecare data admirabile-n plonjeu, mai rar aproape de drum, cu prispe inguste sprijinite pe stalpi de stejar, trepte de gresii profund tocite de pasii celor ce le-au locuit peste ani si cu imense jerbe multicolore de gherghine (dalii) tradand gustul rustic sanatos si nealterat pentru prospetime si frumos..
Au trecut aproape 8 ore de la debutul reusitei noastre ture in care pastelurile autumnale ne-au imbatat realmente cu frumosul lor paradisiac.
Am scapat de aversa, ba uneori am avut si soare.
De aici pana la Baia Mare mai avem de parcurs circa 35 km de... incantare peisagistica, via dealul Florii, dealul Manasturului, Copalnic Manastur...
Autor: Lucian Petru Goja
Soimii sageteaza cerul, departe, spre sud, peste promontoriul ce ascunde la stanga Piatra Cerbului.
Comuna Vima Mica este tradata de biserica alba cu turla argintii si mai ales de Rapa Vimei, faleza ce-nchide spre dreapta o culme lunga impadurita cu foioase, pare a continua dinspre Culmea Breze.
Aproape, la dreapta promontoriului punctat de ienuperi (un paradis al orhideelor in mai-iunie) se contureaza drumul de carute ce coboara pe Culmea Pietrei lasand in stanga Pietrele Scrise, sub ele la circa 50 m Casa Pintii (grota dolomitica cu lilieci), ajungand in final vizavi de Gura Vimii, pe malul drept al raului Lapus, la nici 300 m in amonte de Custura Cetatelei, valea Morilor (gura) si Piatra Ciutei.
Plini de rod parfumat ienuperii, ne imbie sa trecem la recoltat savuroasele lor fructe dulci-eterate, numai bune pentru cure depurative, ceaiuri aromatizate de plante sau... horinca de prune, dar si pentru a mesteri in casa un delicios lichior sau gin.
Cetina fina e a naibii de tepoasa si penetranta dar.... ii descopar rapid antidotul scuturand ramurile bogat incarcate pe hanorac.
Impresionata e nu doar recolta astfel subit adunata ci mai ales varietatea microfaunei nevertebrate, de la coleoptere la acarieni etc., adica un nou motiv ca sa uitam de noi.
Decidem sa continuam spre Piatra Cerbului. Ne lasa muti spectacolul fageturilor aranjate-n terase oblice spre valea Curetiului.
Uneori mai iese cate-o geana de soare inviorand dintr-o data totul. De unde ritm, spor, eficienta in atari conditii? Dar cine se gandeste la asa ceva?
Remarcam in passing ca de-abia sunt ici-colo ghebe apoi o serie de bureti albi, fotogenici dar necomestibili, si-apoi mult mai prezente exemplarele de gentiene intercalate cu calcarofile si cimbrisor, alaturi de micutele urechelnite ce par miniaturale verze Bruxelles, verzi-rosietice.
Ca un tais de sis straluceste orbitor spre sud-vest Lapusul flancat de Custura Vimii, la stanga si Piatra Cerbului continuand cu Culmea Pietrei, in dreapta.
Dolomite alb-surele sporesc fotogenic contrastul in comparatie cu stralucirile apei si ruginiu-auriul-portocalii al codrilor de foioase.
Coboram pe Piatra Cerbului si de acolo privind spre vest vedem arcada semicirculara a gurii Casei Pintii. Spectacolul ametitor e sub noi insa, acolo unde Custura Vimii cu dolomitele semete au invaginat in bucla stransa raul Lapus.
De pe Piatra Cerbului (stanca-belvedere), pana la bucla argintiu-verzuie-cobalt a Lapusului in care se reflecta ca niste gravuri savant migalite coroanele arborilor, sa tot fie vreo suta de metri, poate mai bine de-atat.
Mai ca te-apuca ameteala (zona nerecomandabila acrofobilor). La stanga susura avantandu-se sinucigas-n haul celui dintai prag dolomitic cascada Pisatoarea.
Am putea cobora spre malul sau drept dar... preferam de-aceasta data s-o admiram peste vreo 15-20 minute, in timp ce parcurgem inspre sud-vest o culme custuroasa abrupta, nuda de vegetatie in vreo trei restranse zone.
De acolo, privind spre nord-est, vedem mai intai treapta superioara, apoi si pe cea de-a doua, a cascadei Pisatoarea, nu si pe ultima dinaintea topirii putinelor ape ale vaii Curetiului in cele ale Raiului (mal geografic drept).
De aici putem admira frontal Custura Vimii, spectaculoasa, situata la nici 100 m dar peste bulca Lapusului.
E greu de imaginat de catre oricine nu stie zona ca acolo, pe platosele dolomitice ce aduc a abrupta sarpanta de casa infloresc in mai narcise stelare iar deasupra plutesc mirabil berzele negre aciuate-ntr-o restransa colonie la Peteritea (ne-am incantat in debut de mai 2008 pe-acolo, alaturi de trupa Moroianu din Bucuresti, dr. V.Ganescu si rangerul I. Pop de la Parcul Natural Muntii Maramuresului).
Un pescar se plimba alert pe plaja ingusta de la varsarea paraului Vidrii in Lapus iar in spatele sau, pitita sub stancosul cersant, atrage atentia o coliba nestiuta de noi.
Pe masura ce coboram precauti custura accidentat-dolomitica, avem in stanga paraul Vidrii (V-ul afund si inaccesibil) iar in dreapta un brat verzui-rosietic, datorita reflexelor, al Lapusului, panta se accentueaza si-n final e marcata de un haos de grohote captusite gros cu muschi verzi-intunecati.
Aici paraul Vidrii isi parcurge ultimii 150-200 de m printr-un sinuos jgheab sapat in dolomite alternand cu scurte cascade sau siroiri in evantaie. Zona e realmente de basm deoarece stancariile din jur dau un aspect de chei drapate cu iedera si smocuri de ferigute, frunzisul gros e ruginiu-singeriu iar coroanele fagilor mai au un dram de podoaba galben-portocalie.
Plaja e intens amprentata cu urme de cizme. Coliba e trainic construita din barne de fag peste care s-a tras folie de polietilena. In fata coliei, la 2 m, fumega vatra bogata-n taciuni. Pescarul a disparut insa.
Continuam in amontele malului geografic drept dar dupa cateva zeci de metri o culme stancoasa se avanta-n oglinda apei afunda de cel putin un metru.
Remarcam un pasaj precar, pe o brana nu mai lata de un lat de palma. Continuam pe ea. Colegii traverseaza, eu incerc o directisima pe custura stancoasa, ma complic dar apoi revin pe malul Lapusului.
Spectacolul apa lina, verzuie si-n acelasi timp galben pal, portocalie, sangerie, liliachie sau argintie, din cauza reflectarii versantilor apropiati nu se poate descrie. Adaugati la asta miile de pistrui policromi generati de frunze moarte, plutindele, parca intr-o profunda meditatie hindusa. Mai adaugati soapta imperceptibila, izul de apa, nisip, mal. Omiteti concomitent mizeriile agatate pe maluri, de la diverse incaltari scalciate, de piele, pvc ori guma, la zdrente, saci de rafie din plastic, pet-uri... conductori minieresti pentru artificieri, baterii si mici instalatii artizanale exploziv-braconieristice...
Cateodata mari cercuri concentrice tradeaza saltul vreunui clean, mrene sau scobar baban, ceea ce-i face pe colegii pescari sa vibreze de emotie si regret ca nu si-au adus trusa de pescari impatimiti.
Continuam pe malul drept in sus, dam de alte pasaje accidentate peste care ne cataram in passing sau, acolo unde relieful ne obliga, o luam pe versantul accidentat in sus pentru a ocoli zona altfel inaccesibila.
Peste tot sunt prezente urmele braconierilor. Nu peste mult vedem confluarea bratelor Lapusului in aval de insula elipsoidala si invadata de arbusti (prima in aval de Ochiul Groapelor si Dambul Pulii - cu regret dar chiar asa l-au botezat taranii din Peteritea si Groape, poiate datorita motului sau stancos cu alura de gland penian).
Ne mai asteapta un pasaj ocolitor inainte de-a ajunge la o mai veche, de mult stiuta de mine, coliba pescareasca ingenios plasat langa unul din putinele izvoare din flancul drept al Lapusului.
Langa ea o masa si o banca plus nelipsita si variata mizerie (ca si in coliba). Pescarii se ivesc insiruiti de-o parte si alta a raului Lapus care in numeroase locuri stau aproape, alteori se strecura in repezisuri-evantai nascand bulboane afunde de peste 2 m.
Cei de pe malul stang sunt din Peteritea, cei de pe malul drept din Groape sau veniti mai de departe (via Tg. Lapus-Razoare-Groape), printre ei si doi tineri.
Unii momesc scobari, altii mrene, cu cascaval. Doi dintre ei ne spun ca au dormit la prima coliba, acolo unde am gasit un minciog distrus. Nimeni nu parea sa braconeze, poate fiindca sunt prea multi ochi si martori nedoriti.
De-acum incolo, avansam spre Ochiul Groapelor. Mai avem de ocolit un promontoriu dolomitic cu alura de donjon medieval dupa care poposim pe o lunca ingusta inundabila, inierbata, spre care, de la nord la sud, coboara o scurta si spectaculoasa culme dolomitica ce continua dincolo de Ochiul migdalat al raului Lapus cu Dambul Pulii.
Aici dam peste alti pescari scobaristi dar si o trupa de tineri turisti veniti cu autoturismul pana la scoala din Groape. Nu stiu defel zona, nu au nicio harta dar sunt vizibil impresionati de superbiile vazute.
Suim culmea dolomitica dupa care o taiem oblic in sus si la dreapte, pe directia Gropitei, profitand de poteca larga ce taie fagetul si iasa in fanata arida si mai apoi in livezile de pruni, meri si nuci din Groape.
Aici imi atrage atentia apa poluata biologic a unui modest paraias. Sursa este una traditionala, specifica zonei Prelucilor de altfel, o mica horincie alimentata cu apa de izvor de la o captare apropiata si ingenioasa.
Initial suntem priviti cu circumspectie fireasca de catre bravul alchimist bahic, apoi, isi da seama ca-l privim doar curiosi si admirativi in timp ce-nvarteste cabotinier si parca-n transa manivela alambicului, dialogheaza amabil cu noi. Ne da sfaturi pentru a ajunge repede la Rastignirea de sub Fata Groapelor.
Urmam drumeagul namolos, luam aminte la vitele ce pasc sau rumega blege prin livezile circumscrise cu frecvente garduri pastorale electrice (din fericire tot mai frecvente in Tara Cioarului-nu doar in zona Prelucilor ci si dincolo de raul Lapus, pe la Prislop-Boiu Mare etc.).
Nu putem refuza tentatia de-a culege cazaturi de mere cu pulpa ferma, savuroase, dulci-acrisoare, cu totul altceva decat gasesti pe la supermarket-uri, realmente eco si bio.
Serpuim spre Rastignirea de sub Fata Groapelor iar de acolo (de pe carosabilul pietruit cu calcar si dolomite ce leaga Groape de Preluca Veche) admiram inmarmuriti depresiunea Groape, un tinut de poveste dominat de modesta bisericuta de lemn spre est, dincolo de ea, destul de departe, ramarcandu-se un laturalnic ciopor de case din Razoare si-apoi zona sud-vestica a Tg. Lapus.
Popasul pentru mancatul merindei il facem tare tarziu si abia la intrarea in Preluca Veche, alaturi de o Rastignire daltuit-n piatra si acoperita cu un pavilion dranitit si patinat de vremi.
Urmam inca vreun ceas de mers prin acest apendice sud-estic al Prelucii Vechi pentru a ajunge la paraul Vidrii (obarsie) si de acolo la masina.
Admiram surprinzator aparutele grupuri de gospodarii, uneori 2-3, alteori solitare, de fiecare data admirabile-n plonjeu, mai rar aproape de drum, cu prispe inguste sprijinite pe stalpi de stejar, trepte de gresii profund tocite de pasii celor ce le-au locuit peste ani si cu imense jerbe multicolore de gherghine (dalii) tradand gustul rustic sanatos si nealterat pentru prospetime si frumos..
Au trecut aproape 8 ore de la debutul reusitei noastre ture in care pastelurile autumnale ne-au imbatat realmente cu frumosul lor paradisiac.
Am scapat de aversa, ba uneori am avut si soare.
De aici pana la Baia Mare mai avem de parcurs circa 35 km de... incantare peisagistica, via dealul Florii, dealul Manasturului, Copalnic Manastur...
Autor: Lucian Petru Goja
duminică, 2 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
